Deși lumea se zbătea în plină criză economică, în 2008, absolventul  Academiei de Studii Economice din București, Vlad Kirițescu a avut dorința și curajul să își lanseze propria afacere: producerea fântânilor de interior.

Tânărul a identificat această oportunitate de a face bani, când unul dintre cunoscuții săi căuta o fântână de interior și a constat că sunt puțini producători în România. Documentându-se, a aflat că fântânile de interior au proprietăți benefice asupra ambientului: induc o stare de relaxare, de meditație și produc ioni negativi care îi atrag pe cei pozitivi, produși de aparatele din casă.

Astfel, un an mai târziu, Vlad creează societatea „bluConcept“singura firmă din țară specializată în construcția fântânilor arteziene de interior, toate produsele folosite de el fiind compuse din materiale naturale, veritabile.

bluConcept- pas cu pas

Animat de dorintă, tânărul a făcut cercetări despre prețuri, materialele  necesare, de unde se pot procura ele  și ce produse se pot livra pe acest segment de piață.  Apoi s-a înscris la diverse cursuri de bussines, cum ar fi programul de mentorat « Tineri Antreprenori ».

“’În cadrul acestui program mi-am făcut niște conexiuni importante  care m-au ajutat foarte mult, la vreme aceea, însă, procesul acestor 10 ani de dezvoltare a afacerii „bluConcept“ a fost îndelungat, presupunând o dedicare 100% a timpului, energiei, ideilor și creativității”, spune Vlad Kirițescu.

Așadar, calea către succes nu a fost simplă. Vlad crede că cele mai importante obstacole sunt propriile limitări, deoarece și el a fost neîncrezător că un tânăr poate dezvolta o afacere de succes, în România, într-un domeniu tehnic. Scepticismul său mergea până într-acolo încât era sigur că va fi respins de clienții mari.

Vlad s-a asociat cu tatăl său, Mircea Kirițescu de a cărui experiență  în aeronautică (Aeroportului Băneasa din București) s-a bucurat. Astfel, tatăl a început să se ocupe de partea tehnică și de cea de producție. Investiția inițială a fost de 5.000 de lei, bani obținuți de tânar din joburile anterioare part-time.

Întrucât cele mai multe fântâni de interior de pe piața româneasca sunt importate și realizate din carbon sau plastic, el s-a decis să folosească materiale naturale precum piatra, cuprul, bambusul și ceramica.

Antreprenorii au pornit de la proiecte mici: fântâni decorative de interior, cascade de apartament, fântâni de grădină. Au urmat, apoi, proiecte mari ce metamorfozează căderile de apă în perdele  delicate, pânze de apă sau coloane impunătoare, proiectele fiind personalizate în funcție de cerințele clientului și având astfel, unicitate.

De la afacerea cu filme din sufragerie la cascade de zeci de mii de euro

În copilărie, Vlad Kirițescu și-a descoperit înclinația către „afaceri“ când, în fața blocului, vindea copiilor bilete la filme, proiectate pe perete, în propria sufragerie.

BluConcept a fost creat din pasiune, cu scopul de a reinventa lumea fântânilor de interior – a cascadelor, pereților și pânzelor de apă.

«Am pus bazele acestei lumi dedicată apei și efectelor sale benefice pentru a oferi clienților noștri spații revigorante, relaxante și elegante», afirmă Kirițescu.

Pentru producție, compania colaborează cu ateliere specializate în prelucrarea diverselor materii prime. Fiecare atelier realizează un tip de subansamblu (elementele din cupru, vasele, prelucrarea pietrei, consultanță pentru pompe și tehnică acvatică, precum și logo-uri și sisteme de iluminat) care sunt asamblate de Vlad și de tatăl lui.

Drumul de la fântânile mici de interior  la proiectele internaționale grandioase

De la  fântânile arteziene mici destinate cadourilor, Vlad Kirițescu( 34 de ani)  a ajuns la afaceri de sute de mii de euro și un portofoliu de clienți mari, printre care se numără Carrefour, Hidroelectrica, JLL, NEPI etc.

Un proiect grandios a fost realizarea celei mai înalte pânze de apă din Europa, având înălțimea de 20 m, ce se află în interiorul unui centru comercial dar și două fântâni digitale computerizate instalate în aeroporturile din Dubai și Amman.

Vlad are în plan să se dezvolte și să devină cel mai bun producător de fântâni. Dorește extinderea activității către țări din Europa și în Orientul Mijlociu.

Autor RONA DAVID

Alte Articole

Adaugati un comentariu

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.