Archives
Fantana de Apartament – Dune de Piatra
Această fântână de interior pentru apartament se remarcă din prima secundă în care vizitatorul pășește în încăpere datorită aspectului elegant și, mai ales, datorită naturaleței cu care valurile realizate din foiță de piatră redau imaginea unei cascade de apă naturală.
Cascada de Gradina – Oglinda Cerului
Efectul oferit de aspectul placilor din granit negru din care este construita cascada, peste care se formeaza pelicula de apa, aduc denumirea speciala pe care o are fantana - Oglinda Cerului. Luciul apei linistite da senzatia unei piscine infinit, care se revarsa usor peste margini, aducand un aer de liniste si serenitate. Aceasta aduce si farmecul prin care cascada de gradina oglindeste intregul cer si norii ce o privesc curiosi.
Fantana ZEN din gradina
Acest tip de fântâni Zen de grădină îndeplinesc mai mult decât o funcție estetică. Ele întregesc armonia spațiului, invită la relaxare și meditație, și aduc un plus de prospețime cadrului în care au fost amenajate. În acest context, fântâna Feng Shui completează cu succes un cadru dominat de prezența naturii și prospețimea plantelor.
Fantana arteziana de interior
Primul lucru care surprinde privitorul atunci când are prilejul de a descoperi această fântână arteziană este forma rotunjită, asemănătoare unei oaze din deșert, și puterea negrului absolut al granitului adus din India, ce îmbracă panourile pe care se revarsă apa.
Perdele de Apa – Casino QUEEN
Prin intermediul acestei Perdele de Apa am reușit sa transformam un spațiu dedicat bufetului într-o oază de relaxare. Un element de decor fascinant, fântâna decorativă de interior ce a împrospătat atmosfera bufetului și a creat cadrul ideal pentru luarea mesei, a fost o adevărată provocare pentru echipa noastră.
